ASISTENŢA SOCIALĂ ŞI MEDICALĂ LA DOMICILIU PENTRU PERSOANELE AFLATE ÎN SITUAŢIE DE RISC (bătrâni, persoane cu disabilităţi, boli cronice, din mediul rural, familii monoparentale, fără nici un venit, fără asigurare medicală etc.)
Scopul si obiectivele proiectului: Scopul general: • acordarea de asistenţă socială primară şi specializată, în conformitate cu tipologia serviciilor sociale prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru persoanele şi familiile aflate în situaţie de risc (bătrâni, persoane cu disabilităţi, boli cronice, din mediul rural, fără nici un venit, fără asigurare medicală etc.); Obiective specifice: • acordarea de asistenţă socială primară şi specializată, în conformitate cu tipologia serviciilor sociale prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru persoanele şi familiile aflate în situaţie de risc (bătrâni, persoane cu disabilităţi, boli cronice, din mediul rural, fără nici un venit, fără asigurare medicală etc.); • acordarea de asistenţă socio-medicală primară (medicală, igienico-sanitară, stil de viaţă sănătos), pentru persoanele şi familiile aflate în situaţie de risc; • facilitarea accesului persoanelor şi familiilor aflate în situaţie de risc la instituţiile publice de asistenţă (protecţie) socială şi cele de asistenţă medicală (sanitară); • promovarea principiilor unei nutriţii corecte şi ale unui stil de viaţă sănătos; • protecţia, orientarea şi consilierea copiilor aflaţi în pericol sau susceptibili de a fi (abuz/neglijenţă în familie, vagabondaj, grupuri cu comportament antisocial etc.); • protecţia, orientarea şi consilierea mamelor aflate în pericol (singure, foarte tinere sau minore, victime ale violenţei domestice etc.); • oferirea de consiliere creştină individuală, familială şi de grup prin metode şi tehnici specifice cum ar fi: intervenţie în criză, remediere, prevenţie, dezvoltare personală; • organizarea următoarelor categorii de grupuri: grupuri educative şi de formare a abilităţilor, grupuri de decizie şi rezolvare de probleme, grupuri de auto-ajutorare, grupuri de socializare, grupuri terapeutice, grupuri de întâlnire şi recreative; • organizarea de cursuri, seminarii, ateliere de studiu; • facilitarea accesului la resurse pentru diferite categorii ale populaţiei prin activităţi de mediere, lobby, advocasy, precum şi prin strângere şi distribuire de ajutoare umanitare.
Grupul tinta: • persoanele şi familiile aflate în situaţie de risc (bătrâni, persoane cu disabilităţi, boli cronice, din mediul rural, familii monoparentale, fără nici un venit, fără asigurare medicală etc.); • acestea vor fi stabilite pe baza listelor primite de la Primăria şi dispensarul medical din localitatea respectivă, precum şi pe baza anchetelor sociale ale asociaţiilor implicate în proiect.
Conditii pentru voluntari: - specialişti (inclusiv studenţi) din domeniul socio-uman: asistenţi sociali, medici, asistenţi medicali, psihologi, sociologi, din învăţământ şi educaţie, consilieri, jurişti etc.
Durata: • nedeterminată, cel puţin 1dată / săptămână (ex. duminica), în
Data începerii: 2008-05-01
Localitatea: în toate localităţile din ţară
Data limita pentru inscrierea voluntarilor: 0000-00-00
Numar de voluntari solicitati: 500
Locuri ramase libere: 498
Descriere:
Desfasurarea detaliata:
Alte comentarii:
Proiect initiat de MITICĂ MANTA
Inscrie-te ca voluntar in acest proiect!Back